Una dintre cele mai marcante figuri ale PNȚCD, preotul greco-catolic Matei Boilă a murit

Publicat: 27/08/2015, 14:26
Actualizat: 28/08/2015, 08:04

Născut pe 17 aprilie 1926, în Blaj, fiu al lui Zaharia Boilă și Clara, Matei Boilă a fost senator al PNȚCD, a absolvit Facultatea de Științe Juridice din Cluj, în 1951, și a fost sfințit preot greco-catolic în clandestinitate, în 1977. A fost economist la Napochim (1968 – 1990), iar până în 1968, în perioada de libertate, a fost sondor la Ochiuri și Târgoviște, tehnician, funcționar, pedagog etc.

Matei Boilă a fost este printre puținii supraviețuitori din închisoarea de la Jilava, unde a stat o vreme alături de Vladimir Ghika.

Preotul Boilă a povestit în urmă cu doi ani, pentru gândul, cum l-a întâlnit pe Monseniorul Ghika, la Jilava, unde era închis alături de alți preoți.

Citiți mai jos interviul cu preotul Matei Boilă:

După Revoluție, Matei Boilă a fost senator PNȚCD și s-a făcut remarcat prin inițiativa legislativă nr. 243/1996 privind reglementarea folosirii lăcașelor de cult ale Bisericii Române Unite cu Roma. Proiectul senatorului Boilă prevedea folosirea în comun de către comunitățile ortodoxe și greco-catolice a bisericilor greco-catolice în localitățile în care există o singură biserică, respectiv folosirea exclusivă a unei biserici de către comunitățile greco-catolice în localitățile în care există două sau mai multe lăcașe de cult.

După venirea comuniștilor, Matei Boilă a fost arestat de patru ori și condamnat pentru activitate politică național-țărănistă, iar în perioada 1947-1964 a făcut zece ani de detenție.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
×